Papa Francisc a vorbit la Vatican despre vizita în România: A fost o bucurie să pășesc precum un pelerin alături de români

Papa Francisc a vorbit la Vatican despre vizita în România: A fost o bucurie să pășesc precum un pelerin alături de români
Publicat: 05/06/2019, 13:20

Călătoria apostolică a papei Francisc în România a avut loc la 20 de ani după cea efectuată de Sfântul Ioan Paul al II-lea, în 1999, și s-a desfășurat sub genericul „Să mergem împreună!”.

Suveranul pontif a spus că diversele întâlniri pe care le-a avut programate în timpul vizitei apostolice „au scos în evidență valoarea și nevoia de «a merge împreună», atât în ceea ce privește creștinii, la nivel de credință și caritate, cât și cetățenii, la nivel de angajament civic”.

Papa Francis și-a exprimat profunda recunoștință în timp ce a amintit de primirea caldă de care a avut parte din partea patriarhului Daniel și a Sfântului Sinod al Bisericii ortodoxe române, vorbind din nou despre angajamentul Bisericii catolice de a merge împreună spre o totală unitate.

Suveranul Pontif a mai vorbit despre slujba ținută în Catedrala Mântuirii Neamului din București, „un moment de o mare valoare simbolică”, despre ceremonia de beatificare a șapte episcopi greco-catolici români, pe Câmpia Libertății din Blaj, și despre întâlnirile, „intense și festive” cu tineri și familii la Iași, „care i-au invitat la o deschidere de drumuri pe care să pășească împreună, în bogăția diversității”.

De asemenea, Papa Francisc a cerut din nou să se elimine toate formele de discriminare și a îndemnat la respectarea oamenilor indiferent de etnie, limbă și religie.

Papa Francisc a publicat, duminică, după încheierea călătoriei apostolice de trei zile în țara noastră, un mesaj în limba română pe platforma de micro-blogging Twitter. „Fecioara Maria să-și întindă ocrotirea ei de mamă peste toți cetățenii României care, în decursul istoriei, și-au pus întotdeauna încrederea în mijlocirea ei. Fecioarei Maria vă încredințez pe voi toți și mă rog pentru ca ea să vă călăuzească pe calea credinței. #ApostolicJourney”, a scris Suveranul Pontif pe Twitter.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un stâlp de fier din India stă expus la ploi, vânt și umezeală de 1600...
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO...
Simona Halep s-a dus să mănânce la Gigi. Ce prețuri a găsit la restaurant
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander...
Soția lui Cristi Tănase a obținut ordin de protecție împotriva fostului fotbalist, la 2 luni...
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Accident teribil la Brașov, între Voila și Făgăraș! Un șofer a murit pe loc după...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Finlanda se pregăteşte pentru un război la scară largă cu Rusia: Trebuie să fim pregătiţi
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Codul Rutier 2024. Interzis complet pentru șoferi. 10 LUNI fără permis
Locul în care multă lume gafează fără să știe. Care sunt normele de comportament
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Novak Djokovic, lovit cu o sticlă în cap după victoria de la Roma. Tenismenul s-a...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Femeile care vor să rămână însărcinate ar trebui să renunțe la vaping, arată un studiu